Un altfel de cartier rezidențial în București

Viața începe acasă

Cele mai frumoase momente din viața ta se întâmplă acasă, trăiește-le pe deplin.

Proiectul West Garden este diferit pentru că am schimbat modul de proiectare și construcție. Am petrecut mai bine de 12 de luni în faza de proiectare. Am optimizat fiecare element (de la tehnica de construcție, regim înălțime, soluții de izolare termică, construcție parcare, compartimentare apartamente și până la elementele de integrare socială). Mai jos poți citi despre fiecare element optimizat.

Calitate

Lucrăm cu profesioniști și am ales materiale de cea mai înaltă calitate

O atenție sporită va fi acordată izolării fonice și termice. De exemplu, casa scării a fost proiectată cu liftul poziționat în centrul său, astfel încât să nu existe pereți comuni între lift și apartamente, pentru a proteja locatarii de zgomotul produs de acesta. Construcția zidurilor exterioare va fi realizată din cărămidă de 30 cm grosime, cu termosistem și tâmplărie termoizolantă.

Eficiență și optimizare

Am analizat și am proiectat peste 24 de luni

Ne-am gândit la fiecare element, la fiecare furnizor, la fiecare serviciu post-vânzare. Viața în cartierul West Garden va fi una fără griji, pentru că noi am lucrat să le preîntâmpinăm pe multe dintre ele. Prin această pregătire minuțioasă a construcției am reușit să aducem îmbunătățiri majore cartierului și să realizăm optimizări mari de costuri - de aici rezultă și prețul competitiv.

Rezistență mare la cutremure

Dormi liniștit

Vei avea mai puține griji, West Garden oferă o rezistență la cutremur ridicată. Pe de o parte regimul relativ jos de înălțime, P+6, materialele de construcție și tehnicile folosite și pe de altă parte proiectarea conferă această proprietate.

Aproape de metrou

5 minute de mers până la stația Preciziei

Suntem aproape de stația de metrou Preciziei, peste stradă de complexul comercial Auchan Militari și foarte aproape de West Gate.

Regim jos de construcție

O serie de beneficii rezultă de aici

Clădirile West Garden vor avea un regim mic de înălțime de P+6. De aici rezultă o serie de beneficii: rezistență mare la cutremure, lumină mai multă în grădinile interioare, încadrare mai bună în peisajul urban al zonei. Ultimele 2 etaje vor fi retrase, cu suprafețe mai mici.

Aproape de natură

Terase mari, ca să fii mereu aproape de curțile interioare

Fiecare apartament, indiferent de suprafață, va avea o terasă de minim 9 metri pătrați. În felul acesta suntem siguri că toți locatarii se vor bucura în permanență de grădinile interioare.

Verde, mult verde

30% din spațiu este alocat grădinilor

Conceptul proiectului va gravita în jurul unor grădini interioare (courtyards), foarte popular în țările din occident, precum Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Austria. Practic, ansamblul rezidențial va fi dezvoltat în jurul unor grădini centrale, mărginite de clădiri. Amenajăm la fiecare bloc o grădină cu suprafața cuprinsă între 400 și 1200 de metri pătrați, care să reprezinte un spațiu securizat, în care să se joace copiii, un spațiu verde.

Transparență totală

Și prețul corect

Vrem să schimbăm regulile și din perspectiva comercială. În cadrul vizitelor îți vom răspunde la toate întrebările și îți vom prezenta fiecare element al apartamentelor cu maximă transparență. În plus, ne-am luat angajamentul de a oferi prețurile corecte. Credem că numai așa, putem construi o relație de încredere pe termen nelimitat.

Fără mașini în zonele pietonale

Parcare exclusiv subterană

O parcare subterană va deservi toate apartamentele. Sunt proiectate peste 2000 de locuri de parcare. Am ales această soluție din mai multe considerente. Ne-am dorit ca spațiile pietonale să fie cu adevărat pietonale, ca zonele verzi să fie pentru oameni și nu pentru mașini. În plus, am mizat pe ideea de a oferi o protecție sporită autovehiculelor, prin protejarea de fenomenele meteo extreme ale vremurilor de azi (grindină, zile toride, zăpadă etc.).

O parte din parcare este destinată exclusiv vizitatorilor.

Mediul perfect pentru copii

Natură, siguranță, multe spații de joacă

West Garden este locul ideal pentru copii, fiind un spațiu închis, securizat, cu suprafețe verzi generoase, fără mașini, fără zgomotul lor, cu mult soare, cu multe alei. Mai mult de atât, spațiile vitrate de mari dimensiuni și terasele vor permite părinților o bună supraveghere a copiilor chiar și din casă.

Spații comerciale în apropiere

Militari Shopping Center

West Garden este aproape de Militari Shopping Center, chiar peste stradă. În plus, această așezare ne permite să păstrăm exclusiv funcțiunea rezidențială, chiar dacă în prezent din ce în ce mai multe ansambluri din capitală sunt concepute cu funcțiuni mixte, incluzând pe lângă locuințe și spații de retail și de birouri.

Evadezi ușor

Aproape de munți, dar și de mare

De aici vei ieși foarte repede pe A1, drumul care te duce spre Munții Făgăraș sau spre Transilvania. Tot de aici, pe centură sau pe Culoarul Rucăr-Bran ajungi rapid în Brașov sau în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei. Și la mare vei ajunge repede, folosind centura Bucureștiului.

Mult soare

Curțile interioare vor fi generoase în materie de lumină

Regimul relativ jos al construcției și planificarea geometrică a clădirilor vor favoriza buna iluminare a grădinilor interioare.

Spații sigure pentru copii

Grădinile interioare închise vor fi spații ideale de joacă în siguranță

Proiectul West Garden va reprezenta un cartier închis, securizat și în care toți prestatorii de servicii, coordonați de dezvoltator, vor urma obligatoriu niște linii directoare. În total, în cadrul ansamblului vor exista circa 20 de grădini interioare în care copiii se vor putea juca în siguranță. West Garden este singurul cartier cu pază din zonă.

Spații de promenadă

2 km de alei

Grădinile vor fi generoase, am proiectat inclusiv 2 km de alei pentru ca tu să îi poți scoate pe cei mici la plimbare chiar în grădinile West Garden, sau să îți exersezi sporturile preferate chiar aici.

Optimizarea interioarelor

Acasă

Știm că optimizarea interioarelor poate să crească gradul de satisfacție al locatarilor, poate spori starea de bine, poate facilita odihna și poate anula stresul și disconfortul. De aceea am optimizat fiecare apartament, am creat proporții corecte pentru fiecare cameră și le-am așezat în așa fel încât să îți simplificăm viața.

Să fie lumină

Spații vitrate de mari dimenisuni

Apartamentele sunt proiectate cu spații vitrate de mari dimensiuni. Știm că lumina amplifică starea de bine, de pace interioară și că energizează.

Arhitectură modernă

Am pus mare preț pe design

West Garden are o arhitectură modernă, cu linii simple, menită să realizeze o legătură puternică între spațiul construit și natura care îl înconjoară. În plus, arhitectura de calitate este un factor care sporește în timp valoarea apartamentelor.

Garanția

Îți suntem aproape

Nu vom garanta doar verbal calitatea construcției și a finisajelor, vom oferi garanție extinsă pentru fiecare apartament. Detaliile complete despre sistemul de garanție se vor furniza în cadrul vizitelor.

Spații pentru tine

O abordare modernă

În cadrul proiectului sunt prevăzute spații complementare locuirii, chiar și o sală care va găzdui un centru comunitar. Acesta va cuprinde, de exemplu, spații în care locatarii își vor putea organiza diverse evenimente, dar și spații de lucru în comun (coworking) pentru locatarii care vor să lucreze de acasă în liniște, ca variantă la amenajarea unui birou în cadrul locuinței.

Simplificăm totul

Servicii de calitate post-vânzare

Va fi mereu la fel de ușor ca în prima zi. Am pregătit o suită de servicii post-vânzare menite să îți facă viața mai ușoară.

Liniște

O viață sănătoasă

Acasă este locul unde îți reîncarci bateriile. Fie că lucrezi mult, că faci mult sport, că ai ieșit la pensie și te bucuri în fiecare zi de pasiuni, acasă trebuie să îți refaci energia pentru ziua de mâine. West Garden asta își propune, să îți ofere spațiul perfect pentru ca tu să fii liniștit, fericit și mereu cu energia la cote înalte.

Profită de prețurile speciale de lansare

Faza 1 de construcție are prețuri speciale de lansare. Navighează în pagina dedicată și înscrie-te pentru o vizită.

200

Apartamente

Se vor finaliza în 2019

Află prețurile

de lansare